Mesaje subliminale din reclame IV

Afla si tu cum te poate ajuta statul sa iei exact de ce ai nevoie, fara nici un fel de efort. Numai prin Raiffeisen!

Tokio Hotel îşi schimbă publicul ţintă

Se pare că nici Tokio Hotel nu mai suportă emokizii cu freze asimetrice şi început de anemie. După cum vedeţi în poza alaturată, au început deja campania de promovare a formaţiei printre bunicii şi părinţii acestora. Până la urmă, nimeni nu vrea fani care nu îşi permit să plătească biletele din alocaţie.

Alte dovezi concrete despre evolutia abisală am mai prezentat aici şi aici. În mare, poza a fost realizată pe linia autobuzului care merge dinspre Unirii spre Mall Vitan, semn că odată cu tranziţia de vârstă a publicului a avut loc şi o oarecare reeducare către consumatorism şi monden.

Deja bunica care locuieşte sub mine a început să poarte keffiyeh şi să îşi tundă părul în ţepi… că albastru îl avea deja de vreo 10 ani.

Goleşte-ţi capacul, şi mintea…

Astazi am avut şansa să fiu un fel  de mentor pentru o persoană care vroia sa se apuce de sport. Vă vine să credeţi? Ştiu că în ultima perioadă am început să vorbesc din ce în ce mai mult despre asta, şi nu ştiu cat de mulţi apreciaţi remarcile, lipsite de esenţă colectivă, din povestirile mele.

Şi la fel m-am simţit şi eu cu tipul ăsta. Două ore l-am ţinut după noi şi am încercat să îl facem să înţeleagă mişcările. Era relativ puternic, fost baschetbalist, care, ca şi mulţi alţii foarte decent în mişcări, dar foarte rigid în mentalitate. Pentru că ce multă lume nu ştie e că in antrenamentele noastre nu ai nevoie de o disciplină strictă, nu ai nevoie de şabloane, fiindcă o mişcare nu va semăna niciodată cu cealaltă, indiferent că noi o numim la fel.

Pe la jumătatea antrenamentului, puţin după încălzirea generală, prietenul nostru încă avea probleme şi nu reuşeam să îl convingem să facă nimic. Refuza mereu pe motiv că “ştie că nu poate”. Nici nu vroia să încerce şi de multe ori se rezuma să ne privească pe noi.

După puţină contemplare, şi plictis sincer , am oprit antrenamentul şi l-am luat deoparte. I-am spus că trebuie să bea nişte apă. Am desfacut capacul sticlei şi i l-am înmânat. I-am spus că are nevoie de exact un capac pentru a se hidrata corect. Bineinţeles că l-am minţit.

Am întors sticla brusc şi am lasat un jet puternic de apa sa curgă direct în capacelul de câţiva mililitri.

-”Gata, gata, că dai pe lângă!” dar am continuat să torn încă două secunde, până a tras mâna cu dopul de sub sticlă.

-”Exact asta încerc să îţi fac şi ţie. Încerc să îţi umplu mintea când ea e deja plină. Dacă vrei să înveţi să practici sportul ăsta ai nevoie de un capac gol. Nu avem ce face cu unul deja plin.“

Pentru cei care au mai vazut filme chinezeşti sau au citit câteceva despre Asia, probabil nu e nici un mister că e o invăţătură budistă a unui maestru Zen. Dar se pare că pentru el a mers tocmai fiindcă nu ştia despre asta. A fost impresionat şi în weekend a stabilit deja cel de-al doilea lui antrenament cu noi.

Adevarata fata a coacazelor negre

Exista o scena memorabila, in filmul Cantaretul de Jazz, unde Neil Diamond se deghizeaza ca un negru pentru a canta intr-o biserica afro-americana.

Totul merge perfect, pana cand unul din credinciosi observa ca Neil are mainile albe. Toata lumea e socata si enoriasii se iau la bataie.

Urmand acelasi sistem, in urma cu cateva ore am observat ca interiorul unei coacaze negre nu este intradevar negru, asa ca am decojit una.

Am fost socat.

Apoi am inceput sa imi iau prietena la bataie.

Antrenament de vara, pe timp de iarna

Natura… printre singurele lucruri pe care omul inca nu a reusit inca sa le domine. Ploaia, viscolul, frigul… toate sunt elemente care vin si pleaca doar cand se simt ele satisfacute, nu cand vrem noi. Sunt rele, te doboara fizic si psihic. Privesti indelung catre destinatie si crezi ca fac asta numai sa rada de tine la un pahar de bere, fiindca incerci sa aterizezi o precizie atat de inalta pe ploaie.

Si asta se intampla mereu. Odata induri, de doua ori rezisti, a treia oara esti pregatit sa renunti si esti gata sa te imbraci sa pleci acasa. Cu mainile inclestate si umede, abia mai reusesti sa iti arunci ghiozdanul greu in spate si sa te indrepti catre statia goala de autobuz din capatul celalalt al parcului… e normal, nimeni nu vrea sa fie afara pe o vreme ca asta.  Numai tu, alergi cu adidasii umezi prin balti si pulsezi de energie balansand pe marginile zidurilor si a pietrelor sfidand ploaia, frigul, mainile care deja ard si buricele degetelor care vor doar sa se opreasca.

Vrei sa te lasi, dar ai strabatut atat drum pentru 15 minute? Stii bine ca nu. Asa ca iti impingi limitele, cazi, te rostogolesti. Poti simti apa cum patrunde prin fibra hainelor din bumbac si frigul te arunca intr-un episod de furie si adrenalina care te face sa tipi ca un nebun, si te face sa vrei sa iti termini traseul. La asta se rezuma viata noastra de zi cu zi. O serie de antrenamente masochiste care nu ne aduc nici o satisfactie. Am observat ca asa pare din exterior.

Dar inainte sa cunosti satisfactia, sa te bucuri de un antrenament pe soare, trebuie  mai intai sa treci prin chinurile unui antrenament pe ploaie. Inainte sa te bucuri de un antrenament in conditii perfecte, trebuie sa suporti inghetul, bataturile si cazaturile care iti arata ca asta e un sport, o metoda si o disciplina, cu care nu iti permiti sa cochetezi ocazional, cum faci cu fotbalul. Cred cu convingere ca majoritatea oamenilor nu cunosc patimile unui antrenament facut pe ploaie si din cauza asta nu se pot bucura pe deplin de unul facut pe soare.

Reţetă: Ouăle noastre în coşul vostru

Astăzi am chef de ceva nou. Un lucru care să mă facă să satisfacă complet şi să mă deconecteze.

Am ales să fac ouă în coş… probabil că majoritatea nu ştiţi ce sunt şi chiar dacă ştiţi, probabil nu v-au ieşit niciodată. E una din zilele alea în care nimic nu te poate deranja din starea de euforie de dimineaţă şi ai mult prea mult timp la dispoziţie pentru a face ceva important cu el. E aproape weekend.

Gândiţi-vă la ce aveţi în frigider în momentul ăsta. Eu am ouă, caşcaval şi un fel de şuncă… mic-dejunul campionilor. Găsesc şi o formă de brioşe; probabil rămăşiţele ultimei relaţii cu o fată care chiar ştia să gătească. E trist fiindcă nu i-am găsit niciodată o întrebuinţare, şi după ce am încercat să beau gin cu ea la o petrecere, am realizat că nu e o ustensilă făcută pentru un bărbat.

Vreau să fac ouă, dar vreau să fiu creativ, aşa că dezgrop vechea tavă de brioşe şi pun separat tigaia la incins cu cateva felii de şuncă înăuntru. Reţeta e simplă, o să fac feliile de şuncă perpelite, coşuleţe… cam aşa:

E mai greu decât pare să le faci să ţină oul înăuntru, dar cu un pic de sârguinţă şi o linguriţă, totul se aranjează ca o fetiţă de 16 ani care merge prima oară în discotecă. Totul e perfect.

Şi nu e ca şi când nu poţi să fi rebel cu ouăle. Aşa că adaug prima oară caşcaval ras pe dedesubt şi sparg de coltul tăvii oul, lăsându-l să curgă uşor peste marginile din şuncă aranjate pretenţios sub forma de brioşe.

Le privesc şi stomacul meu deja începe să producă zgomote de anticipare. Chiar dacă nu am umplut întreaga tavă, arată decent şi cred că Mama ar fi mândră… mai puţin dacă i-aş spune că am învăţat să le fac de la o lesbiană rănită în dragoste de fosta mea prietenă. Viaţa are un mod foarte ciudat de a se echilibra.

Nu trebuiesc ţinute mult, aşa că le pândesc ca un administrator de bloc la uşa scării şi aprind lanterna din când în când, să mai văd cum se prezintă. Zece minute… e tipul să le scot. Vreau să pot lăsa un gălbenuş moale pe care să îl întind prin toată farfuria, peste toate feliuţele de caşcaval şi pâine prăjită pe care mi le-am aranjat deja acolo.

Îmi iau din sertar bucaţile din lemn de bambus care se pun sub tacâmuri şi scot farfuriile pătrate. Pentru că o merită. Cred ca dacă ar exista un premiu Nobel pentru gătit, cu uşurinţă reţeta asta ar ajunge câştigătoarea absolută. Pentru o reţetă perfectă…

Eu mă duc să mănânc.

Un om rău în paradis

Astăzi am avut o discuţie extraordinar de interesantă cu un coleg, despre religie. Dacă stăm să analizăm foarte atent, primul caz de nepotism din istorie a fost trimiterea lui Iisus pe pământ. Gândiţi-vă că în momentul respectiv Dumnezeu avea un arsenal întreg de entităţi capabile să ducă la bun sfârşit mântuirea lumii. De la Arhanghelul Gavril, Mihail până la Sfântul Duh… dar nici unul nu a ajuns pe pământ, el a ales să îl trimită pe fiisu.

Pe zi ce trece, realizez din ce în ce mai mult că femeile functionează după aceleaşi reguli. Nu contează că e o adolescentă de 15 ani sau o studentă la Drept. Astăzi, în timpul conversaţiei de mai sus, una a intrat în discuţia noastră şi indignată de poziţia mea, m-a intrebat de partea cui sunt.

-”De care parte sunt?”, am spus eu. “Sunt de partea demonilor; sunt un om rău în grădinile Paradisului trimis de forţele morţii să răspândesc devastare şi distrugere în lume.”

Băi, şi s-a blocat… ceva în mintea ei pur şi simplu a încetat să mai funcţioneze. A fost un boom mintal, care i-a scurtcircuitat neuronii şi i-a transformat creierul în căcat. S-a uitat la mine, a întors capul către colegul meu, apoi a revenit uimită şi m-a întrebat:

-”Aha… deci eşti rău?”

Dacă le scoţi din aria lor de confort, femeile sunt mai inutile decât un calculator fără harddisk. Adică, pula mea, am încercat să comunic cu ea şi singurul lucru pe care tipa a reuşit să îl facă, a fost să intre în şoc post-traumatic. Şi n-am spus-o răutăcios, nu am avut ură în glas sau în intenţii, dar prietenul meu Mark m-a învăţat că pentru a lăsa o impresie de durată în mintea unei femei, trebuie să fii original.

Probabil că de data asta am fost prea original.

Guvernul a murit, trăiască Guvernul

"Iubito, m-am intors..."

Guvernul a fost destituit de către Parlament. Probabil nu e nimic care sa vă surprindă la ora asta. E deja pe toate canalele de ştiri. Cu votul a 254 de senatori şi de­pu­tati, motiunea de cenzura „11 impotriva Ro­ma­niei” a destituit Guvernul Boc de la putere… dar stai.

La o analiză mai atentă, până şi această mişcare relativ surprinzătoare, nu este o refulare împotriva cocalarilor care şi-au făcut corturi în Palatul Victoria. Pare să fie o altă manevră politică, în care opoziţia să poată arunca vina pentru starea deplorabilă a ţării pe oamenii lui Boc şi Băsescu şi să poată scoate niscai voturi la alergeri.

Liderii PSD si PNL nu au însă nicio ga­ranţie că într-adevăr Cabinetul Boc va pleca acasă. Constitutia Romaniei prevede că, în urma demiterii Guvernului prin mo­tiu­ne de cenzura, seful statului este cel care numeşte un nou prim-ministru – în ur­ma consultării cu partidele par­la­men­tare (rîd afară cu putere – lol). Constituţia nu da însă niciun ter­men în care şeful statului să facă pro­pu­nerea respectivă şi nici nu îi interzice acestuia să-l numească prim-ministru tot pe Emil Boc, chiar daca a fost demis prin moţiune de cenzură. Aşa că, bătălia se va da în public, cu invective şi noroi azvârlit dintr-o parte în alta încercând să convingă poporul român că ceilalţi sunt cei care au pişat ţara, să câştige voturile prostimii.

Exista si o alta varianta luata in cal­cul. Şi anume, ca Băsescu sa amâne desemnarea unui nou şef al Exe­cu­ti­vului, până după alegerile prezidenţiale. Chiar demis, Cabinetul Boc poate ramane la Palatul Victoria inca 45 de zile, ca interimar, timp in care inde­pli­neste numai treburile curente din Exe­cutiv şi aşteaptă să dea vina pe guvernul tehnocrat că au făcut ţara de căcat. Şi aşa… tot pe Băsescu îl votează norodul. Ghici cine vine după el? Boc, numai că de data asta o sa fie consilier sau ceva mai anonim.

Obama primeşte premiul Nobel pentru ca e negru

"As dori sa multumesc poporului american pentru şansa de a-mi pune abilităţile şi în slujba altei activităţi care sa nu implice culegerea bumbacului."

Preşedintele american, Barack Obama a primit cu puţin timp în urmă premiul Nobel pentru “eforturile extraordinare de a întări diplomaţia internaţională şi cooperarea între popoare”. Distincţia vine la doar nouă luni de când s-a instalat în Casa Albă şi, la 48 de ani nu este numai unul dintre cei mai tineri preşedinţi, dar este şi unul dintre puţinii negri care ajung să primească un premiu Nobel pentru o altă activitate decât decât rebeliune împotriva sistemului american sau literatură care să le aducă americanilor aminte cum erau ei exploataţi pe plantaţiile de bumbac.

Acum revenind la tonul serios. Nu vi se pare ciudat că unii laureaţi ai premiului Nobel au fost nevoiţi să muncească o viaţă întreagă pentru idealurile lor, pe când Obama după 9 luni deja a primit premiul pentru că a răspândit “pace şi înţelegere între popoare”? În decurs de 9 (nouă) luni, omul ăsta a reuşit ce nu a putut să facă Maica Tereza în 87 de ani.

Oameni ca Mahatma Gandhi sau Eleanor Roosevelt nu au avut privilegiul ăsta nici după o viaţă de realizări. Ce dacă pacifistul ăla asexuat a declarat independenţa Indiei şi a unit hinduşii cu musulmanii, sau că târfa aia promova folosirea U.N. ca un organism pentru menţinerea păcii sau că a scris Declaraţia Universală a drepturilor Omului, să îi dăm premiul Nobel lui Obama, fiindcă e preşedintele Statelor Unite, e tânăr, negru şi mai ales… negru.

Haideţi să fim realişti, singurul motiv pentru care Obama ar merita un premiu Nobel ar fi dacă ar reuşi să-şi scoată ţara din căcatul financiar început de administraţia Clinton, sau dacă ar reuşi să îşi incheie mandatul fără să pună spinnere pe roţile Air Force One. Oricum, să vedeţi şi la noi premii de la Academia Română şi lăutari ieşiţi în stradă dacă iese Adriean Videanu sau Mădălin Voicu preşedinte.

Ways in which to use the wordpress logo

Different ways in which to use the wordpress logo:

1st entry for the competition

You can use it as a text processor!