Orice femeie ar trebui să știe…

În urma descoperirii acestei postări jignitoare la adresa bărbaţilor, nu am putut să mă abţin să nu spun lucrurile pe care ar trebui sa le ştie sexul opus. Aşa că iată ce trebuie să ştie o femeie: – unde e bucătăria.

Cum să răspunzi tentativelor de discreditare

Azi m-am intalnit cu aceeasi veche prietena din postul asta, numai pentru a repeta distractia in care ea se comporta ca o tarfa ieftina si eu ma abtineam sa o bat ca pe covor. De data asta, fiind prin coincidenta in acelasi grup de prieteni, a inceput sa vorbeasca despre performantele mele sexuale din timpul [...]

Manifestul unui misogin înfuriat

Observ ca încet, încet, lumea se umple de tot mai mulţi mici pândari ai masculinităţii, care nu au alte lucruri de făcut decât să discrediteze femeile şi să le reducă la nişte saci de box. Dacă în urmă cu ceva ani, misoginismul era ridicat la rang de artă de breasla bărbătească, cu replici ingenioase şi [...]

Să salvăm oamenii bogaţi de la sărăcie

Se pompează foarte mulţi bani ca poporul român să nu resimtă criza în perioada electorală. Asta e clar. Efectele mascate cu atâta ingeniozitate sunt însă tinute în frâu cu greu de politichia de mărgăritar. Aşa că s-a lansat nou proiect… strict legat de criză. Să nu credeţi că o fac pentru a salva România de [...]

Cum sa te pisi pe economia unei tari… in 3 pasi

Se iau o bucată de premier mic şi prost, un preşedinte care îl sustine şi un guvern destul de ignorant încât să nu îi pese ce se întamplă cu economia ţării. E aritmetică de clasa a 5-a… Pentru cei care nu au înţeles ce se întâmplă în ultimul timp în România, da-ţi-mi voie să recapitulez [...]

Românii au nevoie de invitaţie de la MAI pentru a intra în Republica Moldova

Cetăţenii români pot intra în Republica Moldova doar pe baza unei invitaţii eliberate în termen de 30 de zile de Ministerul de Interne de la Chişinău, care are însă dreptul să refuze cererea fără a-şi motiva decizia, transmite PROTV Chişinău. Conform unui comunicat publicat pe site-ul ambasadei moldovene la Bucureşti , solicitanţii de viză trebuie [...]

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.